Am traversat ţara dintr-o parte în alta, singur şi cu gaşca, la volanul diferitelor maşini pe care le-am testat sau le-am avut. Şi de fiecare dată am avut nevoie să îmi aleg o destinaţie.

Ce era mai simplu, deci, decât să aleg ca destinaţii locurile pe care le-am văzut când eram copil sau despre care citeam în acea vreme? De la peşteri la castele şi cetăţi, totul pe o raza de 300-400 de km în jurul Bucureştiului devenea brusc mult mai accesibil pentru adultul Bobby Voicu.

Dar ce surprize neplăcute puteam să am! Aproape toate cetăţile, toate monumentele, toate locurile interesante sunt părăsite şi goale. Da, goale. De ce spun asta? Acum doi ani am fost într-o călătorie (tot cu maşina) prin Turcia. Şi am vizitat, printre altele, Troia. Ştiţi cum e acolo? Fiecare pas e unul în plus în calatoria către trecut: la fiecare pas ai un nou panou, care îţi mai povesteşte ceva, care te ajută să intri şi mai mult în poveste şi istorie. La noi? Mergeţi la Sarmisegetuza, leagnul dacilor, şi veţi înţelege. Sau la Enisala. Sau chiar la Adamclisi. Aproape nimic. Daca nu ştii cât de cât despre ce e vorba, nu vezi altceva decât pietre. Vechi, dar pietre.

Ce vreau eu, de fapt? Să găsesc o modalitate (să găsim, pentru că sper sa nu fiu singur în efortul acesta) să transformăm aceste locuri în momente de întoarcere în timp, momente de poveste. Să citim legendele legate de ele acolo, pe panouri, să stăm minute în şir admirând peisajul din acelaşi loc din care un căpitan de navă urmărea să vadă dacă poate ieşi din port sau nu.

De ce cu GLK? Pentru că, pe lângă faptul că aceste locuri sunt goale şi sterpe, e îngrozitor de greu de ajuns la ele. De cele mai multe ori ai nevoie de multă răbdare şi o maşină cu tracţiune integrală şi puntea mai înaltă. Mergeţi la Sarmisegetuza sau la Enisala, din nou, şi veţi înţelege.

You can leave a response, or trackback from your own site.