Zilele trecute zapam fericit între posturi, într-o pauză de Uncharted 2: Among thieves (long story, dar un joc superb) pe un PlayStation 3 dat în teste, când dau de o imagine cunoscută: discul solar de la Sarmisegetuza. Cum proiectul meu din cadrul Proiect4 se leaga de cetati, m-am oprit o secundă să văd ce şi cum. Şi, ce să vezi, discutau chiar de lipsa de semne samd (nu sunt paranoic, staţi cuminţi ) ).

Buuun. Din momentul ăsta încep să mă sperii. Pentru că mi-am dat seama la ce m-am înhămat mai mult decât oricând. Oamenii ăia au fost la fiecare potenţial responsabil în parte, cu camera după ei. Şi când spun asta spun că au mers de la un fel de ghid (cât am prins eu), până la ministrul culturii şi primul ministru. Şi NIMENI (NI-MENI) nu ştia de cine depinde administrarea cetăţii. Este incredibil, vă jur.

Mda, va fi foarte distractiv, vă spun ) Mai ales că vin alegerile şi, dacă depinde ceva de vreun minister, o să mă bucur o gramada de atenţia inexistenţilor miniştri )

P.S.: ştiu că mulţi dintre cei care mi-au trimis emailuri şi au comentat la “planul de razboi” m-au atenţionat asupra dificultăţilor Şi mă şi asteptam la asta. Dar parcă e altfel când le vezi pe ecran ) Bineînteles, asta nu mă opreşte. Dimpotrivă Mai ales că am primit atâtea oferte de ajutor de toate felurile încât m-aş simţi îngrozitor să nu încerc măcar

Emisiunea poate fi urmărită aici.

Planul meu are mai multe componente. Am să vă explic tuturor cum am gândit şi, în măsura în care sunteţi de acord şi puteţi, anunţaţi-mă dacă doriţi să vă implicaţi.

Din punctul meu de vedere, când m-am gândit la proiect aveam două posibilităţi:

1. Să “iau” o cetate, să o aranjez super tare (lumini, becuri, ghid, infochiosc, însoţitori de grup îmbrăcaţi în daci etc.), să iau faţa tuturor, să fac o conferinţă de presă cu multe reflectoare, camere de filmat etc., să arătăm că “SE POATE, BAH!”.
sau
2. Sa creez un pachet cu minimul decent, un pachet pe care oricine îl poate lua şi pune în aplicare dacă ajunge să considere că merită să investească timp într-un monument. Şi să arătăm că “se poate”. Peste tot, nu numai unde e atenţia massmedia.

M-am gândit mult (vreo 20 de secunde), timp în care ego-ul meu deja supradimensionat urla: “Vrei să fii vedetă, du-te la teveu, nu fi bou!”. După o luptă ca în filmele cu ninja a câştigat a doua soluţie.

Ce înseamnă pachet minim pentru o cetate?

Orice cetate ar trebui să aibă:

a) un panou pe care scrie că e cetate (nu de alta, dar să nu o confunde lumea cu grajduri, păşuni sau cariere de piatră)

b) panouri mai mici pe care scrie câte ceva despre cetate (de la elemente istorice clare până la legende şi mituri legate de cetatea respectivă), puse cât mai multe în sit-ul cetăţii respective, pe un traseu oarecum natural de urmat de către cei care vin să viziteze (cam ca la Histria, pentru cei care aţi fost). Revenim la acest punct.

c) un pliant cu o poveste mai pe larg la intrare

d) un paznic nu ar fi rău (dar asta e cheltuială permanentă, mai discutăm). Măcar un gard în jurul sit-ului arheologic ar fi bun.

e) cale de acces (degeaba există dacă ne trebuie eforturi – şi de timp, şi financiare mari – să ajungem la ele). Aici dau exemplu Sarmisegetuza, care e “leagănul dacilor” şi nu avem 20 de km de stradă până la ea, alta decât cea de pământ deja existentă. Pe care, dacă nu ai o maşina ca lumea îţi cam blestemi zilele când te gândeşti la zilele de stat în service.

Cam astea sunt, în mare, aspectele. Evident, nu sunt singulare, mai pot fi o grămadă, dar m-am gândit că minimul necesar e cel mai uşor de implementat.

Acum, pas cu pas:

a) un panou pe care scrie mare că e cetate.

Încă nu îmi dau seama dacă depinde de primăria comunei respective sau de ministerul Culturii (sau al IMM-urilor, la cum merge treaba în România ). Când aflu asta, trebuie aflat dacă există numai anumiţi producători de panouri “agreaţi”. Nu râdeţi, sunt sigur că nu face oricine semne publice.

b) Panourile interioare

Aici putem împărţi în două părţi: sursa şi suportul.

Sursa:
Şi sursele sunt de două feluri: istorice (cu date, evenimente etc.) şi folclorice (mituri). E nevoie de ambele pentru ca un loc să atragă. Eu vreau să ştiu că acolo s-a purtat o mică luptă în 50e.n., dar aş vrea să ştiu şi că în lupta respectivă şi-a pierdut strănepotul lui Decebal singurul pahar de vin (ca tot eram noi recunoscuţi pentru asta. Că facem vin bun, adică). Pahar de vin care e acum modelul paharelor din toată regiunea.
Trebuie, deci, discutat cu istorici (muzeele judeţene sunt cea mai bună sursă de informaţie, probabil) şi cu etnografi/etnologi/folclorişti (pe care încă nu ştiu unde şi cum îi găsesc, dar mă apuc să sap. Am câteva idei). Apoi poveştile astea trebuie puse într-o formă interesantă (mai ales miturile). Pentru asta trebuie găsiţi oameni talentaţi să scrie (şi bloggeri, dacă sunt interesaţi). Poate chiar cei care le culeg.

Suportul:
Mă gândesc că panourile alea nu sunt făcute de oricine şi plantate la întâmplare, pe unde au chef. Trebuie să aflu care sunt regulile, cine ce aprobă şi care sunt cei “agreaţi” să le facă. Bineînţeles, care sunt costurile implicate.

c) Pliant la intrare

E o continuare a punctului de mai sus, numai că acum suportul e hârtia. Deci tipografii.

d) Cine pune gardul, cine plăteşte paznicul?

Primăria, Consiliul Local, Ministerul Culturii?

e) Accesul (drumuri etc.)

Aici e ceva mai complicat. Dacă trebuie drum lung, trebuie bani. Dacă trebuie bani, trebuie implicată primăria.

Paşii sunt: aflat dacă există fonduri UE pentru aşa ceva (sau orice fel de fonduri). Găsit firme care fac astfel de proiecte şi acceptă, în aceste cazuri, să lucreze la success fee. Sperăm să găsim primari cu mintea deschisă, care să înţeleagă avantajele unui punct turistic în zonă, care să depună dosarele. Şi apoi, bineînţeles, să facă drumul, nu să îşi construiască hotel peste ruine (dacă tot am făcut cale de acces).

După cum vedeţi, nu este foarte simplu. Sincer să fiu, acum, că le-am pus pe hârtie, încep să mă gândesc ce dracu a fost în capul meu.

Cum aleg cetăţile: citeşte mai mult